Născut în 1952 Fukuyama este un filozof liberal american cu origini japoneze, elev al lui Levi Strauss, iniţiatorul mişcării neoconservatoare americane. Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale este articolul „Sfarşitul istoriei?” publicat în 1989 în revista The National Interest, când era deja mai mult decât clară căderea sistemului comunist rus.

Fukuyama şi-a dezvoltat apoi ideile publicând în 1992 „Sfârşitul istoriei şi ultimul om” carte la care după 16 ani de la publicare avea să o editeze din nou incluzând răspunsuri la criticile ei.

Fukuyama defineşte sfârşitul istoriei ca finalul evoluţiei ideologice a umanităţii şi universalizarea democraţiei liberale ca formă finală de guvernare. Acesta spune că datorită faptului că victoria liberalismului a avut loc mai întâi peplanul ideilor şi al conştiinţelor şi este încă incompletă în lumea reală sau materială vor mai exista conflicte care să umple paginile de politică externă.

El vede liberalismul modern ca fiind ideologia de la sfârşitul istoriei. Singurele posibile forme de guvernare de după sfârşitul istoriei, crede el, sunt cele democratice, automat atât fascismul cât şi stânga radicală sunt excluse prin urmare.

Ideea de sfârşit al istoriei nu este una inventată de Fukuyama. Cel mai cunoscut propagator al ideii de sfârşit al istoriei a fost Karl Marx care credea că prin realizarea utopiei comuniste va rezolva toate contradicţiile anterioare.

Fukuyama crede că Marx a denaturat conceptul de sfârşit al istoriei iniţial folosit de Hegel (acesta credea că răspândirea ideilor Revoluţiei Franceze va aduce sfârşitul istoriei, punctul cheie fiind bătălia de la Jena din 1806 ), şi spune că acesta a inversat complet prioritatea realului în raport cu idealul, exilând întregul domeniu al conştiinţei – religia, arta. cultura, însăşi filosofia – într-o „suprastructură” determinată în întregime de modul material de producţie predominant.

Fukuyama vede de fapt materialismul, conform căruia orice ideal este defapt doar un pretext pentru ajungerea la diverse scopuri materiale, ca fiind denaturat şi greşit. Fukuyama crede deci că oamenii nu luptă doar pentru scopuri materiale, dar luptă uneori şi pentru simple idealuri.

Fukuyama îşi termină lucrarea într-o notă contradictorie spunând că epoca de după sfârşitul istoriei va fi una tristă şi plictisitoare şi că tocmai aceste secole de plictiseală vor face istoria să înceapă din nou.